Asociația „O Șansă Pentru Viitor” vă invită joi, 12  Noiembrie  2015, începând cu ora 9, la ziua “Teatrul Naşte Dialog” organizată la Liceul Tehnologic “Elie Radu” (Bd. Energeticienilor, nr. 5, sect. 3). Cu acest prilej, 14 elevi din Bucureşti şi Ilfov vor prezenta un seminar interactiv de istoria minorităţilor, un workshop de olărit şi ceramică, iar la final vor pune în scenă piesa de teatru “Greşeli umane” a cărui scenariu le aparţine.

Piesa de teatru, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, abordează problema discriminării în rândul tinerilor .

Prin intermediul proiectului “Teatrul Naşte Dialog” finanţat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României, propunem crearea unor spaţii culturale şi a unei reţele de socializare inter-regionale care să promoveze dialogul intercultural şi multicultural pe teritoriul României, prin implicarea tinerilor în activităţi ce însumează arta spectacolelor şi educaţia nonformală.