București, 2 iunie  2015

Asociația „O Șansă Pentru Viitor” în parteneriat cu Asociația „Concordia Oslo” anunță a treia oprire a caravanei culturale pe data de 3 Iunie 2015 la Sfântu Gheorghe, din cadrul proiectului „Teatrul Naşte Dialog” finanţat print-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstien şi Guvernul României.

 Aceasta va avea loc la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” (str. Kos Karoly, nr. 22) începând cu ora 09:00 cu ajutorul Asociaţiei de Tineret „ECOU”.  În cadrul  celei de-a treia manifestării culturale 14 liceeni din Bucureşti și Ilfov vor susţine un seminar interactiv de istorie a minorităţilor din România, un workshop de olărit-ceramică, și vor încheia prin punerea în scenă a piesei de teatru „Greşeli umane”. Aceasta abordează problema discriminării şi a prejudecăţilor existente în rândul tinerilor din România cu privire la integrarea minorităţilor. Originalitatea scenariului este dată de faptul că a fost conceput chiar de beneficiarii proiectului, cei 28 de elevi, sub îndrumarea regizoral-artistică a Maestrului Cristian Mihăilescu.

Evenimentele din cadrul proiectului “Teatrul Naşte Dialog” propun crearea unor spaţii culturale şi a unei reţele de socializare inter-regionale care să promoveze dialogul intercultural şi multicultural pe teritoriul României, dar și pe cel norvegian, prin implicarea tinerilor în activităţi ce însumează arta spectacolelor, educaţia non-formală şi aspecte ale tradiţiei româneşti. Elevii participanţi, pe care dorim să-i transformăm în formatori culturali, şi-au propus să schimbe percepţia societăţii cu privire la minorităţile din România prin diseminarea informaţiilor pe care le-au acumulat sub îndrumarea domnului Conf. Univ. Dr. Sabin Drăgulin, specialist în fenomenul migraţiei.

Desfăşurarea workshop-ului de olărit-ceramică va fi o modalitate extraordinară prin intermediul căreia liceeni din Sfântu Gheorghe vor cunoaşte tradiţia ancestrală a modelării lutului cu scop artistic sau utilitar, promovând meşteşugul românesc ca element de identitate naţională. Ei au căpătat abilităţile necesare acestei îndeletniciri cu ajutorul Maestrului ceramist Jorj Dimitriu.

Ne dorim ca toți liceenii implicați să devină cetăţeni activi, conştienţi de problemele concrete din societatea în care trăiesc, capabili să găsească propriile răspunsuri şi soluţii în diverse conjuncturi socio-culturale.

Aşadar, vă invităm să urmăriţi parcursul caravanei culturale ce va ajunge în cel puțin 10 licee, opt din România și două din Norvegia.

Pentru participare rugăm persoanele interesate să confirme telefonic la numărul 0728.806.313 sau să prin e-mail la adresa teatru@ospv.ro

Pentru mai multe detalii și informații urmăriți-ne pe platforma oficială www.teatru.ospv.ro și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/theatredialogbox

Dialog susţinut de:

  • Opera Comică pentru Copii, Asociaţiei de Tineret „ECOU”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Liceul Teoretic „Dante Alighieri”- Bucureşti, Liceul Tehnologic „Elie Radu”- Bucureşti, Liceul Teoretic „Avram Iancu”- Cluj-Napoca, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”- Sfântu Gheorghe.