Asociaţia “Concordia Oslo” a fost fondată în Oslo la 09 februarie 2014 ca o asociație non-profit. Concordia înseamnă solidaritate, unitate, armonie și înţelegere. Obiectivul asociației este de a contribui la promovarea acestor valori prin diferite tipuri de activităţi culturale.
Prin cultură, Asociaţia înţelege muzică, literatură, arte vizuale, dans și teatru, precum și arhitectură, limbă, gastronomie, istorie și tradiții. Concordia Oslo îşi propune să fie o platformă culturală care să integreze toate principiile pentru care s-a fundamentat, încă de la înfiinţare. Fondatorii cred cu tărie că bucuria practicilor culturale poate crea legături puternice între oameni și generează progresul intelectual prin înțelegere, cunoaștere, incluziune și integrare. Concordia Oslo îşi propune să colaboreze şi cu alte asociații și organizații care au aceleași obiective, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Intenția asociaţiei este de a organiza și de a participa la concerte, spectacole, expoziții, conferințe, seminarii, cursuri, ateliere, festivaluri şi servicii de consultanță, în calitate de iniţiator unic sau de partener.
Concordia Oslo are ca obiectiv să realizeze o strânsă legătură între comunitatea română şi cea norvegiană, dar şi între România şi comunitatea română din Regatul Norvegiei, prin schimburi interculturale care să contribuie la împărtăşirea de tradiţii şi obiceiuri româneşti, a istoriei comune, la conservarea ideii conştiinţei apartenenţei la neam şi tradiţie.
Asociaţia „Concordia Oslo” este apolitică și non-confesională.

E-mail: zavatec20@yahoo.com
Telefon: +47 917 50 106